În prag de sărbătoare, cinci familii din municipiul Târgu-Jiu au primit alimente de la Crucea Roșie Gorj. Beneficiarii au fost selectați în urma unor anchete sociale. Pachete au primit și alte șase familii din Bengești-Ciocadia și Rovinari.
Campania de ajutorare a familiilor nevoiaşe face parte din programul național „Banca de alimente”, gorjenii având ocazia să doneze mâncare pentru săraci.
Beneficiarii au primit nerăbdători alimentele, unii afirmând că altfel n-ar fi avut ce să pună pe masa de Paşte.
Fiecare pachet a cântărit 11 kilograme, în acesta fiind incluse alimente neperisabile precum zahăr, făină, ulei, roșii în bulion, orez, dar și alte produse care pot fi folosite pentru masa de Paște.


