Razie încheiată cu închiderea unui club de noapte din Craiova! Reprezentanții localului au fost amendați cu 10.000 de lei, iar activitatea a fost suspendată pe o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, în primul rând pentru că DJ-ul punea muzică fără licență. Mai mult, nu erau eliberate bonuri fiscale, fiind întocmit și dosar penal.
Clubul preferat al studenților din Bănie a fost închis de polițiști, pentru o perioadă de o lună.
Potrivit legii, punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă.


