Descoperire șocantă într-un pârâu din comuna Borăscu, unde un localnic a găsit un cadavru agățat în crengi. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că este vorba despre o femeie de 65 de ani, care a dispărut în luna decembrie a anului trecut, după ce a lăsat și un bilet de adio. Anchetatorii au mai descoperit că, în urmă cu 15 ani, aceasta și-a ucis soțul.
Cadavrul femeii de 65 de ani a fost descoperit aseară de către un sătean, în pârâul Jilț, pe raza comunei gorjene Borăscu, în satul Calapăru.
Înainte să plece de acasă, pensionara a lăsat și un bilet de adio, în care și-a motivat gestul. Aceasta a scris că este supărată că a rămas singură, după ce copiii au plecat la casele lor și nu vrea să le facă greutăți. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a decedat.


