Pesediștii sunt convinși că, începând de anul viitor, Mihai Mazilu nu va mai fi primar la Târgu-Cărbunești. Aceștia susțin că s-au pregătit îndeajuns încât funcția de edil să fie câștigată la alegerile din 2016 de un social democrat. Și pentru ca electoratul să afle din timp ce planuri există, partidul a început să își promoveze deja oamenii.
Social democrații vor să schimbe întreaga echipă de consilieri, susținând că este nevoie de oameni puternici pentru ca Târgu-Cărbunești să redevină un oraș viu.
În cadrul unei conferințe de presă, pesediștii și-au prezentat proiectele pentru viitor, semn că deja se pregătesc de campania electorală din 2016. Printre obiective se află realizarea unei centuri ocolitoare.
Din experiența alegerilor precedente, social democrații susțin că stau foarte bine în sondaje, motiv pentru care au speranțe că vor câștiga bătălia electorală din 2016.


