Cum au reacționat consilierii suspendați, după sentință

- Advertisement -

În timp ce liberala Emilia Horhoianu este mulțumită de sentința magistraților, social democratul Mihai Gherghe se arată mâhnit de această decizie. Gherghe susține că s-a ajuns în această situație din cauza consilierului Eduard Berca, cel din urma dorind să facă pe justițiarul. Reamintim că Emilia Horhoianu și Mihai Gherghe au fost suspendați, după ce Eduard Berca a sesizat Prefectura Gorj cu privire la faptul că numirile celor doi s-ar fi făcut ilegal.

„Se urmărește să pună mâna pe bani și putere”

După sentința nefavorabilă, Mihai Gherghe îl atacă pe consilierul PDL, Eduard Berca. „Este o luptă pierdută, nu un război. Cel care câștigă războiul este fericit, nu cel care câștigă doar o luptă. (…) Acest eșec ce a  avut loc astăzi a fost unul de conjunctură și  întotdeauna în astfel de situații mai există și victime colaterale, dar nu vreau  eu să comentez deciziile instanței. Cred că cel mai în măsură să își spună punctul de vedere este domnul Eduard Berca și domnii de la PDL, nu de la noul PNL, pentru că oricum nu există interese comune între aceștia, ci se urmărește doar să se pună mâna pe bani și putere (…) acestui domn Berca îi place să facă pe justițiarul, de la dumnealui a pornit totul. Îi place să reclame, nu se face remarcat cu nimic, cum apare presa la ședințele extraordinare încearcă să iasă în evidență. Cât am fost eu consilier local, dumnealui nu a întreprins nimic, dar vrea să lase impresia că le știe pe toate, se crede justițiar”, a declarat Mihai Gherghe.

Rămâne în Consiliul Local Târgu-Jiu

Liberala Emilia Horhoianu susține că s-a dovedit ceea ce a susținut de la început, respectiv că a fost numită legal. „Prin sentința pronunțată de Tribunalul Gorj s-a dovedit, așa cum am susținut de la început, că nu au existat motive de natură juridică în promovarea cererii privind anularea mandatului meu de consilier local, ca atare a fost respinsă cererea Prefecturii sub acest aspect, exercitându-mi în continuare funcția de consilier local”, a declarat Emilia Horhoianu.

Decizia nu este definitivă, existând posibilitatea ca Prefectura Gorj și Mihai Gherghe să formuleze recurs în termen de 15 zile de la comunicare. (A.T.I)

EMILIA-HORHOIANU-MIHAI-GHERGHE

 

Articole recente