Se bat cu piteștenii

- Advertisement -

Baschetbaliștii de la Energia au terminat sezonul regulat pe locul patru și vor da piept în play off cu formația BCM U Pitești. Elevii antrenați de Antonis Constantinides au cedat ultimul meci disputat în campionat pe terenul celor de la Mediaș și mai au de disputat o singură partidă în campionat, restanța cu cei de la Craiova. Energia a reușit în acest sezon cea mai bună clasare din istoria clubului în Liga Națională de Baschet.

Energia este echipa recordurilor în acest campionat. Astfel, după ce au reușit să se califice în semifinalele EuroChalenge chiar la primul sezon în Europa, elevii lui Antonis Constantinides au obținut și în campionat o performanță notabilă. Baschetbaliștii gorjeni au încheiat sezonul pe locul patru, cel mai bun din istoria echipei pe prima scenă baschetbalistică. Energia va da piept în play off cu baschetbaliștii de la Pitești și au ca avantaj terenul propriu în această dispută, fapt datorat poziției din clasament pe care gorjenii o ocupă. Energia are parte de un final de sezon aglomerat, pentru că va disputa și Final Four-ul EuroChallenge din Turcia.

Articole recente