Vești proaste pentru zeci de gorjeni! O firmă care prestează lucrări în sectorul minier din zona Motru, ce aparține omului de afaceri Nicolae Sarcină, a notificat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj că va face disponibilizări. Cei 43 de salariați din 60, câți au contract de muncă, vor pleca acasă începând cu data de 15 aprilie.
„Singura notificare pe care am primit-o a fost de la Mecanoprod Motru care ar urma să disponibilizeze începând cu 15 aprilie, din cei 60 de angajați, un număr de 43, din lispă de lucrări și contracte de prestări servicii. Noi am luat legătura cu reprezentanții firmei să le acordăm serviciile de preconcediere” a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj. (A.P)



