Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din Craiova, au efectuat, în această dimineață, 37 percheziţii la domiciliile mai multor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Dolj, pentru prinderea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigarete.
Prejudiciu de 400.000 de euro
”Există suspiciunea rezonabilă că, în perioada octombrie 2014- martie 2015, pe raza judeţului Dolj şi a unor localităţi limitrofe a acţionat o grupare de criminalitate organizată transfrontalieră care a avut ca principală preocupare infracţională contrabanda cu ţigarete provenite din Serbia, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina. Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate 30.000 de pachete de ţigarete provenite din contrabandă. Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este în cuantum de peste 400.000 de euro”, au anunțat procurorii DIICOT.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse, pentru audieri, opt persoane. Descinderile au fost făcute de ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Piteşti și al Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj. (L.F.)



