Negocierile, la un pas de finalizare

- Advertisement -

Administrația Complexului Energetic Oltenia și liderii de sindicat sunt la un pas să semneze contractul colectiv de munca al minerilor și energeticienilor. Negocierile dintre cele două părți s-au reluat acum trei zile, iar în momentul de față mai sunt de pus la punct mici detalii din document.

CCM-ul se va semna mâine 

Semnarea actului va avea loc, cel mai probabil, mâine, spun surse din cadrul companiei energetice . De menționat este faptul că cele două părți au semnat deja un protocol la Ministerul Energiei, care prevede o serie de drepturi financiare pentru angajați. Contractul colectiv de munca al salariaților a expirat pe data de 19 februarie , iar cele doua părți nu au ajuns la un acord. (I.T)

Se închid grupuri la CEO

Articole recente