Dublă anchetă în comuna Scoarța în cazul copilului de aproape doi ani găsit mort în groparul plin de apă aflat în curtea casei. În timp ce procurorii fac cercetări pentru moarte suspectă, o echipă de specialiști din cadrul Protecției Copilului Gorj a mers astăzi la fața locului pentru a lua unele măsuri în ceea ce-l privește pe cel de-al doilea copil al familiei. Micuțul va locui pentru o perioadă de timp la rudele părinților săi, pentru a fi ferit de o traumă psihică.
Specialiști din cadrul Protecției Copilului Gorj s-au deplasat astăzi la locul tragediei pentru a stabili dacă cel de-al doilea copil al familiei în care a avut loc nenorocirea se află în pericol de a suferi o traumă. În urma verificărilor efectuate, reprezentanții Protecției Copilului au luat măsura de plasament provizoriu a băiatului la rudele din partea tatălui, precum și introducerea sa într-un program de consiliere psihologică.
În paralel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care copilul și-a pierdut viața.
Trupul neînsuflețit al minorului a fost supus astăzi necropsiei, iar medicii legiști au stabilit că micuțul a murit în urma unei asfixii mecanice prin înec.


