Propunerile făcute de presedintele PSD, Victor Ponta, la Consiliul National sunt destul de delicate, conform parerilor social democratilor gorjeni. Presedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru a declarat că amendamentele discutate duc la modernizarea partidului dar că propunerea în care se cere demisia dintr-o functie politica în caz de începere a urmăririi penale este o măsură destul de categorica. Asta pentru că oricând împotriva unei persoane publice ar putea fi depusă o plângere penală.
Președintele Partidului Social Democrat Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat că propunerile făcute de Victor Ponta la lucrările din cadrul Consiliului Național PSD au fost aprobate de toți social democrații. Au existat însă și câteva măsuri cu care social demcrații gorjeni nu au fost de acord.
Despre pierderea funcțiilor a vorbit și președintele executiv al Partidului Social Democrat Gorj, Ion Călinoiu. El consideră că măsurile care vor fi luate duc la modernizarea organizației.
Rezoluția prin care membrii PSD își pot pierde funcțiile dacă sunt urmăriți penal în dosare de corupție a fost adoptată în cadrul Consiliului Național al PSD. Propunerile aduse în atenția social democraților vor fi aprobate la congresul partidului care va avea loc în luna noiembrie a acestui an.


