PADOCUL DIN TÂRGU-JIU VA FI MUTAT

- Advertisement -

Autoritățile din municipiul Târgu-Jiu intenționează să mute padocul de câini, după ce au apărut ceva nemulțumiri de la agenții economici care desfășoară activitate în zonă.

În momentul de față, autoritățile fac demersuri pentru identificarea unei locații corespunzătoare acestui tip de activitate.  „Deja societățile care au venit acolo dau semne că ar trebui să ne mutăm , urmează să vină și Registrul Auto Român, dar rămâne ca împreună cu primăria să găsim locații care să se adapteze la astfel de activitate. Trebuie să fim racordați la canalizare, apă curentă, iluminat public, astea sunt condițiile.Cred că putem să facem o amenajare cu bani puțini ca să ne mutăm cu un padoc pe o capacitate dublă, asta dacă se poate. Am vrea să avem acolo undeva la 800-1000 de câini. Rămâne să găsim zone limitrofe, în așa fel încât să nu fie probleme”, a declarat Alexandru Zaharia, director SC Edilitara SA.

În momentul de față, peste 450 de câini sunt adăpostiți la padocul din municipiul Târgu-Jiu. (A.T.I)

Padocul clandestin, închis

 

Articole recente