IMAGINI SENZAȚIONALE CARE ÎȚI TAIE RĂSUFLAREA, LA RÂNCA

- Advertisement -

Pe lângă pârtiile de schi, peisajele de poveste fac din zona montană Rânca un loc perfect pentru vacanţă. În inima Munţilor Parâng, înconjurată de versanţi şi păduri de conifere, Rânca e o destinaţie în orice sezon, atât iarna pentru iubitorii sportului alb, cât și în orice perioadă a anului pentru cei care vor să se retragă în mijlocul naturii şi să se bucure de linişte. Situată pe versantul sudic al Munţilor Parâng, la altitudinea de 1.600-1.800 de metri, Rânca se află la aproximativ 63 de kilometri distanţă de municipiul Târgu-Jiu. Se poate ajunge cu maşina, pe DN 67 C. Din Novaci mai sunt de parcurs aproximativ 18 kilometri. În zonă există peste 600 de cabane, pensiuni şi hoteluri.  Turiștii vin în special pentru sporturile de iarnă, însă și drumeţiile sunt preferate mai ales de cei care vor să scape de  stres. Pot fi admirate lacurile glaciare Roşiile, Călcescu, Mija, Lacul Verde, vârfurile Parângului sau lacurile de acumulare Vidra, Petrimanul şi Galbenul. (L.F.)

ranca2 ranca

5rty cxgv drtb  efyfh eterty fgfg fgh gcg gtytyh r54t ranca 3 ranca 4 ranca 5 ranca 6 ranca 8   rnca 7

rtg sdff tgg trgh uyuy wq4r yu yynuui

Foto: Dan Popescu

Articole recente