Căpitanul Pandurilor, Ousmane Viera, s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost oprit în trafic de poliţişti. Jucătorul de culoare avea numerele de la autoturism expirate, motiv pentru care a fost pus să dea cu subsemnatul.
Ivorianul a fost oprit la un control de rutină al poliţiştilor de la Rutieră. Oamenii legii au constatat că acesta încălca legea. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, jucătorului i s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Ousmane Viera a mai avut incidente, pe drumurile Gorjului. În luna august, a fost implicat într-un accident rutier, chiar în municipiul Tg. Jiu.


