Bătaie la negocieri

- Advertisement -

Scandal la reluarea negocierilor pentru semnarea contractului colectiv de muncă al angajaților Complexului Energetic Oltenia. De această dată, problemele au apărut între liderii de sindicat care s-au luat la bătaie înainte ca ședința să înceapă. Liderul de sindicat de la Craiova II, Aurel Nanu Mic, spune că a fost lovit cu pumnul de vicepreședintele FNME, Constantin Mitrescu.

În loc să se ocupe de negocierile contractului colectiv de muncă, liderii de sindicat se bat între ei. Aurel Nanu Mic a fost bătut de Constantin Mitrescu înainte ca negocierile să debuteze. Nanu Mic afirmă că Mitrescu l-a împins, după care i-a dat un pumn.

Nanu Mic spune că va depunde plângere la poliție împotriva lui Mitrescu, după ce va merge la doctorul legist.

Constantin Mitrescu nu se află la primul gest de acest fel. În trecut, liderul de sindicat l-a bruscat și l-a jignit pe managerul CEO, Laurențiu Ciurel. Mitrescu nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta situația.

Articole recente