După ce Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal a adoptat o rezoluție conform căreia membriii condamnați penal trebuie suspendați din formațiune, primarii liberali îi solicită copreședintelui organizației județene, Dian Popescu, să demisioneze din funcție. Senatorul a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, fapt ce contravine statutului partidului. Constantin Bobaru și Dumitru Vulpe sunt doar doi dintre edilii liberali care îi cer lui Popescu să respecte statutul.
Primarul din Câlnic, Dumitru Vulpe, crede că Dian Popescu ar putea să se autosuspende din PNL și să nu mai aștepte decizia celor de la centru.
Edilul din Bumbești Jiu, Constantin Bobaru, spune că în PNL sunt destule persoane care ar putea ocupa funcția de copreședinte.
Și primarul din Novaci crede că Popescu are destulă maturitate politică să facă pasul în spate.
În replică Dian Popescu le transmite celor trei primari că nu au înțeles decizia luată de liderii de la centru.
Popescu a mai spus că nu va fi suspendat din partid nici după ce a fost adoptată această rezoluție, chiar dacă a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare.


