Prostituate obligate la muncă în folosul comunității

- Advertisement -

Șase gorjence care practică prostituția sunt obligate să presteze muncă în folosul comunității, după ce au fost date în judecată de Direcția Publică de Venituri Târgu-Jiu. Acestea vor fi obligate să măture străzi și să planteze flori în oraș.

O prostituată care s-a mutat în București a solicitat să presteze orele de muncă în orașul unde se află în prezent. „Recuperăm foarte greu acești bani, am avut în evidență un număr de opt prostituate care au fost sancționate contravențional potrivit legii 61/91, ca urmare a abaterilor în ceea ce privește faptele și actele de prostituție. Două cazuri au fost soluționate și asta pentru că am reușit să descoperim în conturile curente sume care ne-au acoperit creanța, dar mai avem și alte șase cazuri pentru care am promovat acțiuni în instanță de transformare a acestor amenzi în ore de muncă în folosul comunității, ca urmare a faptului că persoanele respective nu au bunuri și nici venituri. Există șase sentințe promovate în acest sens și așteptăm ca persoanele să se prezinte pentru prestarea orelor de muncă și pentru a stinge din evidențele fiscale sumele. Chiar miercuri am avut o solicitare de la una dintre cele șase persoane, care domiciliază acum în București fără forme legale și care și-a exprimat dorința de a efectua orele de muncă la locul de domiciliu, dar nu la cel din cartea de identitate”, a declarat Mariana Budulan, director Direcția Publică de Venituri Târgu-Jiu.

În cursul anului 2014, polițiștii din cadrul IPJ Gorj au aplicat 38 de amenzi femeilor care își vând trupul. Totodată, de la începutul acestui an, alte patru sancțiuni au fost aplicate unor gorjence, întrucât acestea au atras persoane, pe străzi sau în locuri publice, în vederea întreținerii de relații sexuale pentru bani. (A.T.I)
Prostituatele fac show pe caniculă

Articole recente