Cei trei inculpați, din judeţul Gorj, trimiși în judecată pentru complicitate la înșelăciune, sub acuzația că au falsificat date din documente pentru obţinerea de fonduri europene, au aflat sentința de la Tribunalul Gorj, în urmă cu puțin timp. Hotărârea nu este definitivă.
Mihaela Pătrășcoiu a primit patru luni de închisoare cu suspendare.
Nicolae Vasile Pătrășcoiu a primit patru luni de închisoare cu suspendare.
Medicul veterinar Petrică Șutu a primit cinci luni de închisoare cu suspendare.
Procurorii DNA au stabilit că ”inculpata Pătrăşcoiu Mihaela, beneficiar al Proiectului accesat în cadrul programului FEADR – măsura 112 «Instalarea tinerilor fermieri», în perioada 25 mai 2012 – 6 iunie 2012, a semnat în fals 10 formulare de mişcare a animalelor, întocmite cu date nereale de inculpatul Şutu Petrică, pe care le-a prezentat la dosarul cererii de finanţare înregistrate la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj, la care a ataşat documente ce cuprindeau date nereale, cât şi o declaraţie întocmită în numele unei alte persoane, semnată în fals, în scopul de a îndeplini cerinţele de eligibilitate pentru obţinerea sumei de 32.000 euro, din care 25.600 euro fonduri europene şi 6.400 euro fonduri naţionale. Inculpatul Pătrăşcoiu Nicolae Vasile a întocmit şi a depus la Primăria Comunei Schela o declaraţie pe propria răspundere în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar la solicitarea inculpatei Pătrăşcoiu Mihaela, soţia acestuia, a fost eliberat extrasul din registrul agricol cu menţiuni false, pe care ulterior inculpata le-a folosit la dosarul cererii de finanţare înregistrate la OJPDRP, în scopul de a îndeplini cerinţele de eligibilitate în cadrul proiectului finanţat în cadrul programului FEADR. Inculpatul Şutu Petrică, în calitate de medic veterinar, în perioada de 25 mai 2012 – 18 iunie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a eliberat o adeverinţă care cuprindea date nereale şi a întocmit în fals 10 formulare de mișcare a animalelor, care au fost semnate ulterior de inculpata Pătrăşcoiu Mihaela şi utilizate la dosarul prin care solicita finanţarea. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Şutu Petrică, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, pentru a justifica eliberarea unor documente, a întocmit în fals, în numele unor persoane, cinci cereri pe care le-a antedatat”. (L.F.)



