„Bătaie” pe job-urile de măturători

- Advertisement -

A fost concurență mare la Târgu-Jiu pentru 10 posturi de măturători. Peste 500 de persoane s-au înscris în cursa pentru obținerea locurilor de muncă respective, existând chiar și candidați cu studii superioare care au sperat că vor obține job-ul. Din păcate, dintre cei 500, doar 22 au fost aleși să se prezinte la examen.

Șomerii s-au înghesuit să-și depună dosarele, în speranța că vor reuși să obțină un job de măturător. Nu au ținut cont că au lucrat pe alte posturi cu o calificare superioară, dorind doar să aibă un venit lunar care să le asigure traiul zilnic.

Contractul de muncă va fi pe o perioadă de șase luni, urmând ca apoi să se decidă dacă celor 10 angajați aleși li se va prelungi activitatea. Aceștia vor fi încadrați cu salariul minim pe economie.

Măturătorii vor beneficia de spor de noapte, întrucât prima tură va începe de la ora 2:00. În anii trecuți, aceștia beneficiau și de un procent considerabil la salariu pentru că prestau o muncă considerată rușinoasă.

În momentul de față, la nivelul municipiului Târgu-Jiu sunt angajați 42 de măturători, aceștia lucrând în două schimburi.

Articole recente