Examenul pentru șefia IȘJ, supravegheat de sindicaliști

- Advertisement -

Liderii de sindicat din învățământul gorjean au fost convocați la București pentru a supraveghea concursul susținut în vederea alegerii unui nou inspector general al IȘJ Gorj. Aceștia au obligația să sesizeze eventualele nereguli care ar putea să apară pe parcursul probelor de concurs.

Ministerul Educației a trimis adrese către toate federațiile sindicale din țară, pentru ca liderii să participe la concursul pentru șefia inspectoratelor. „Reprezentanții federațiilor sindicale din fiecare județ participă ca observatori în cadrul comisiilor de examen. O să supravegheam modalitatea de desfășurare a acestor concursuri, concurenții să beneficieze de aceleași condiții și aceleași drepturi. O să fim atenți să fie respectată metodologia de organizare a concursului. Punctul nostru de vedere va fi consemnat în procesul verbal și se va ține cont de observațiile noastre, poate chiar și în desemnarea inspectorului general”, a declarat Constantin Huică, președinte USLI Gorj.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj este dorită de două persoane, actualul șef, Ion Ișfan și Mădălina Ciolocoi, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj. Examenul va fi susținut după jumătatea lunii martie. (A.T.I.)

Articole recente