Laurențiu Ciurel a anunțat că CEO a încheiat anul 2014 cu un profit de aproximativ 12 milioane de euro. Anul trecut nu a fost unul foarte bun pentru Complexul Energetic Oltenia din cauză că energia produsă de hidro și eoliene au dominat piața. Chiar dacă profitul înregistrat de companie la final de an nu a fost unul pe măsura așteptărilor, Ciurel spune că este mai bine decât nimic.
Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, a dorit să pună punct speculaților legate de situația financiară a companiei. Șeful CEO spune că entitatea energetică a închis anul 2014, cu 56 de milioane de lei profit.
Ciurel a recunoscut că anul precedent a fost unul deosebit de greu pentru companie. CEO a plătit 60 de milioane de euro doar către bănci. Compania energetică mai are încă de recuperat sume de ordinul sutelor de milioane de la unități din România.
Partea cea mai prostă în ceea ce privește banii pe care compania energetică îi are de recuperat, este aceea că majoritatea firmelor care au datorii la CEO sunt în insolvență ori aproape de faliment, iar din această cauză gigantul energetic nu-și primește banii.


