Copreședintele Partidului Național Liberal Gorj, Dan Vâlceanu, nu vrea să mai facă nicio declarație despre colegul său de partid, Dian Popescu. Fostul lider al democrat liberalilor spune că, dacă statutul partidului va fi modificat în așa fel încât persoanele cu probleme penale să nu mai fie trase la răspundere la nivel de organizație, atunci nu va mai avea nimic cu colegul său. Problemele dintre cei doi au apărut după ce senatorul a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare.
Copreședintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, nu mai vrea să se războiască în presă cu colegul său de partid, Dian Popescu.
Vâlceanu le transmite colegilor de partid să-i urmeze exemplul și să nu se mai atace în presă.
Dan Vâlceanu și Dian Popescu sunt la cuțite după ce senatorul a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare. Chiar dacă decizia nu este defintivă, statutul partidului spune că Popescu ar trebui suspendat din organizație până la o decizie finală.


