Ofertă surpriză pentru Transalpina

- Advertisement -

Omul de afaceri, Nelu Iordache a cerut astăzi, conform unor surse, Ministerului Transportului să finalizeze, în mod gratuit, lucrările începute la șoseaua Transalpina. Totuși, afaceristul are o condiție. Vrea ca statul român să-i achite datoria de 50 de milioane de lei pe care consideră că CNADR o are către firma sa, Romstrade. Ministerul Transporturilor nu a luat încă nicio decizie în acest sens.

Deși este arestat la domiciliu, Nelu Iordache se arată dispus să cotinue gratuit lucrările la cel mai înalt drum din România. Proiectul a început cu mult timp în urmă, dar a fost sistat după ce Garda Națională de Mediu a aplicat o amendă de 100.000 de lei pentru că firma Romstrade a desfășurat activitate fără aviz de mediu. Drumul este neamenajat și extrem de periculos pentru turiștii care se aventurează în zonă. Legat de Transalpina există şi un dosar de corupţie. Timp de aproape un an, cât s-a lucrat la modernizarea DN 67C, printr-un contract cu finanțare de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, câțiva angajați au avizat lucrări fictive pentru decontare. Paguba înregistrată a fost estimată la aproape 23 milioane de lei, iar banii au fost recuperați în timpul urmăririi penale, prin solicitarea făcută de procurorii DNA. Nelu Iordache, care este administratorul firmei Romstrade, a fost acuzat de instigare la fals în înscrisuri și abuz în serviciu.

Articole recente