Partidul Național Liberal Gorj rămâne în continuare fără purtător de cuvânt și secretar general! Asta deși membrii care fac parte din structura de conducere a noului PNL, nu au reușit să ajungă la un numitor comun. Ca atare, prima ședință oficială a fost reprogramată pentru o altă zi în care să fie stabilite prioritățile în Comitetul Județean Executiv.
Liberalii gorjeni nu au ajuns la niciun rezultat vineri după primul Comitet Executiv Județean. Nerăbdători să discute despre modul în care va funcționa organizația, membrii PNL Gorj au început să se contrazică înainte să înceapă ședința. Din acest motiv, nu au fost atinse punctele prioritare de pe ordinea de zi.
Reprezentanții fostului Partid Democrat Liberal recunosc că în ședința de vineri au existat disensiuni între membrii noului PNL pentru că își doresc ca acest Comitet Județean Executiv să funcțineze statutar.
Aspectele referitoare la stabilirea sediului organziației județene, a purtătorului de cuvânt și a secretarului general trebuie făcute publice până la sfârșitul acestei luni.


