Primarul de la Leleşti, Marian Rotaru, vrea din nou să candideze! A luat această decizie după şedinţa PSD de vineri, când Ion Ciocea a obţinut doar două voturi. Supărarea lui Rotaru este că, de fapt, Ciocea nu şi-a dorit să candideze, şi aşa se explică şi cele două voturi.
Marian Rotaru a anunţat că vrea din nou să candideze, ieri, în cadrul emisiunii Gorjul, în direct. Acesta a dat de înţeles că atunci când a vorbit cu conducerea PSD, înţelegerea ar fi fost ca Ciocea să candideze şi astfel, primarii să aibă un reprezentant la alegerile parlamentare
O altă înţelegere în urma discuţiei cu şefii PSD ar fi fost să i se retragă sprijinul politic, pentru a nu rămâne fără funcţia de primar, în cazul în care niciun edil nu va candida şi astfel să se înscrie el, în cursa electorală.
Vicepreşedintele PSD, Ciprian Florescu, spune însă că lui Rotaru nu i se va retrage sprijinul politic, pentru că este un primar bun.
În acest caz, Rotaru spune că va avea o discuţie cu şefii PSD, pentru a vedea ce hotărâre ia.


