Evaluările de la Minprest ar putea aduce încheieri de contracte de muncă. Salariații au intrat în evaluare după ce o mare parte dintre ei au preferat concediul medical în loc să vină la serviciu. Potrivit managerului unității, doar jumătate din cererile de concediu au fost justificate. În urma primelor evaluări s-au constatat numeroase nereguli.
Conducerea Minprest Serv Rovinari a dispus și o comisie de specialitate care să deruleze controale la domiciliile celor care au solicitat concediu medical. Cei mai mulți nu au fost găsiți acasă, așa că în cazurile nejustificate vor fi luate măsuri. Potrivit conducerii unității,anul trecut, angajații Minprest au stat în concediu medical 7 500 de zile.
La sfârștiul acestei luni se va afla câți salariați vor mai rămâne la Minprest, din cei evaluați de conducerea unității.
În cadrul Minprest își desfășoară activitatea aproximativ 1570 de salariați. Șapte sute dintre aceștia sunt încadrați pe perioadă determinată.


