Greblă, la un aviz de arest

- Advertisement -

Încă o lovitură pentru judecătorul Curții Constituționale, Toni Greblă! Procurorii DNA au cerut aviz Senatului pentru arestarea, dar și trimiterea în judecată a fostului parlamentar de Gorj, pentru cinci infracțiuni. Acesta a refuzat să facă declarații după decizia anchetatorilor, însă soția sa a vorbit în exclusivitate pentru TV SUD.

Procurorii DNA au trimis la Biroul Permanent al Senatului o solicitare prin care cer avizul pentru arestarea preventivă a judecătorului Curții Constituționale, Toni Greblă. Soția sa a făcut declarații în exclusivitate în acest caz, după ce a aflat vestea chiar de la fostul senator de Gorj.

Procurorii DNA cer arestarea şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă pentru trafic de influenţă, în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului și folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Fostul senator de Gorj a refuzat să comenteze noile acuzații.

Articole recente