Au primit autorizația de protest

- Advertisement -

Liderii de sindicat au primit, din partea municipalității, autorizație pentru protestele pe care le vor organiza joi, în fața sediului Diviziei Miniere. Asta în ciuda faptului că reprezentanții Complexului Energetic Oltenia au cerut în scris Primăriei Târgu Jiu să autorizeze desfășurarea acestora în altă locație pentru ca angajații companiei să nu fie deranjați. Comisia de specialitate nu a ținut însă cont de cele semnalate și a decis să acorde aprobarea pentru protestele celor cinci mii de mineri.

Primvicepreședintele Federației Univers, Adrian Marciuc, a participat alături de liderii din FNME la ședința pentru obținerea autorizației de proteste.

Liderii din Federația Nețională Mine Energie au recunoscut că s-a propus o altă locație pentru organizarea protestelor.

Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a confirmat faptul că exista și varianta ca mitingul să nu fie organizat în Piața Prefecturii.

Cinci mii de mineri sunt așteptați joi, în Piața Prefecturii, pentru a participa la protestele organizate de sindicate împotriva administrației CEO.

Articole recente