Detalii uimitoare ies la iveală în dosarul în care este anchetat judecătorul de la CCR, Toni Greblă. Conform referatului procurorilor, managerul CEO, Laurențiu Ciurel, susține că fostul senator l-a amenințat în urma unei întâlniri oficiale cu parlamentarii gorjenii, care avea ca scop discutarea situației financiare a CEO. Ciurel a și dat o declarație în acest sens, amintind de amenințările primite: „La un moment dat, am părăsit sala şi eu şi TONI GREBLĂ şi, pe holul Prefecturii Gorj, ne-am reîntâlnit. Foarte nervos, TONI GREBLĂ mi-a spus textual, citez din memorie, „Oameni ca tine n-o să-i uit niciodată şi o să am grijă să fii terminat!”. I-am răspuns: „Aveţi intenţia să mă ameninţaţi direct?”, la care TONI GREBLĂ mi-a spus că: „Nu este o ameninţare, este doar un avertisment!” (I.Ț)


