Direcția Sanitar-Veterinară Gorj a început verificarea medicilor din subordinea instituției. Inspectorii vizează întreaga activitate a subordonaților de anul trecut. Cei care nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu au fost sancționați. Doi medici veterinari au primit avertismente și dacă nu se vor conforma în termenul de 30 de zile stabilit de echipa de control riscă să rămână fără contractele de prestări servicii încheiate cu Direcția Sanitar-Veterinară.. Doctorii au fost sancționați pentru neconformități descoperite în cazul măsurilor de prevenire a unor focare de boală, precum și nereguli în ceea ce privește identificarea corectă a animalelor din gospodăriile oamenilor.


