FNME renunţă la procesele cu C.E.O

- Advertisement -

Sindicaliştii Federaţiei Naţionale a Muncii au căzut la pace cu administraţia Complexului Energetic Oltenia. Oamenii reprezentaţi de Constantin Creţan promit să renunţe la orice litigiu în instanţă împotriva unităţii.

Decizia vine la doar o zi de la numirea oficială a social-democratului Laurenţiu Ciurel, la conducerea complexului. Reprezentanţii FNME îşi motivează hotărârea, prin faptul că revendicările pe care le-au avut în faţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, şi-au găsit în mare parte rezolvare. În comunicatul de presă redactat de subalternii lui Creţan se vorbeşte de management profesionist, asta deşi Ciurel abia şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al PSD Gorj. Sindicaliştii sunt convinşi că şi sediul CEO va fi la Târgu Jiu, iar drept urmare îşi retrag toate acţiunile în justiţie, ca să nu afecteze imaginea companiei.

Articole recente