VIDEO: NOI DECLARAȚII EXCLUSIVE FĂCUTE DE SOȚIA LUI TONI GREBLĂ

- Advertisement -

Avocata Mihaela Greblă a făcut noi declarații, după acuzațiile procurorilor DNA. ”M-a sunat Toni, dar nu am reușit să vorbim. Eu sunt la Târgu-Jiu. Nu știu absolut nimic despre audieri. Dacă se spune de acele rochii în 2011, nu-mi amintesc. Eu, în general, îmi cumpăr singură rochițele și nu mi le cumpăr de aici, ci din Turcia, când merg în concediu. Este o aberație, de unde să știu eu de două rochițe? Habar nu am, eu știu ce era în 2011. O fi fost când am fost noi nași la fetița mică, nu știu ce să zic, dacă mi-a adus o rochiță cadou. Mai aducea câte un cadou, când pleca în străinătate. O să vorbesc cu el. Cu domnul Bîrcină nu ne-am mai văzut de multă vreme, noi am fost nași la fata care s-a despărțit de mult. De atunci nu mai știu. A fost o nuntă fără obligații”, a declarat Mihaela, soția lui Toni Greblă. Judecătorul Curții Constituționale a fost adus, în această dimineață, cu mandat la Direcția Națională Anticorupție, fiind audiat într-un dosar de trafic de influență.

Nunta fiicei lui Dan Bîrcină a avut loc în 2010, când trei elicoptere au zburat, câteva ore, deasupra municipiului Târgu-Jiu. Elicopterele i-au adus pe naşi, musafirii fiind primiți la un local de la marginea municipiului, proprietatea lui Bârcină, unde a venit şi senatorul Toni Greblă, care era la acea vreme preşedinte al Comisiei Juridice din Senat și fost naş al miresei la prima căsătorie. Vă prezentăm imagini de la eveniment. (L.F.)


Articole recente