A fost condamnat de Curtea de Apel Craiova, la şapte ani de închisoare, pentru luare de mită, dar cere o pedeapsă mai blândă, la instanţa supremă. Este vorba despre fostul edil al comunei Fărcăşeşti, acuzat că a luat o şpagă record, pentru atribuirea unor lucrări în localitate. Verdictul va fi anunţat vineri, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Fostul primar al comunei Fărcăşeşti speră să scape de sentinţa pentru luare de mită. Constantin Pârvulescu se declară nevinovat şi după ce două instanţe au stabilit contrariul. Înainte de termenul de vineri, acesta a cerut eliberarea, însă judecătorii de la Înalta Curte n-au fost de acord. Fostul edil-şef a fost condamnat în iulie, de Curtea de Apel Craiova, la şapte ani de închisoare, pentru luare de mită, la atribuirea a 34 de contracte, în perioada 2000-2008, pentru efectuarea unor lucrări în localitate, valoarea totală a şpăgilor fiind estimată de procurori la 350.000 de euro, în bani, bunuri şi servicii, în mod direct şi indirect. Acesta va trebui să achite, conform sentinţei de la Curtea de Apel Craiova, sume considerabile, statului şi denunţătorilor care au efectuat lucrări în comună.


