Tânărul de 19 ani, din municipiul Motru, suspectat că, în luna decembrie a anului trecut, a obținut bani de pe urma unor minore, pe care le-ar fi obligat să se prostitueze, a fost trimis în judecată pentru proxenetism. După ce judecătorii din Motru au decis menținerea măsurii de arestare preventivă și în timpul procesului, Marcu Cristian Marian Ştefan a atacat decizia și cere la Tribunalul Gorj eliberarea. Deși inițial procurorii spuneau că acesta le-ar fi determinat pe două eleve în vârstă de 15 și 16 ani să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați, în schimbul unor sume cuprinse între 40 și 60 de de lei pentru fiecare client, o singură victimă, cea de 15 ani, a ajuns în fața instanței. Reacția procurorilor va fi prezentată în Jurnal! (L.F.)


