Regulament nou în școli! Elevii și părinții vor să conteste rezultatele banalelor lucrărilor de control. Dacă sunt nemulțumiți de notele primite la clasă pot solicita învățătorului sau profesorului să le justifice în termen de cinci zile punctajul acordat. Noile norme au fost publicate deja în Monitorul Oficial.
Noul regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar era în discuție încă din toamna anului trecut. Unii directori de unități de învățământ, din județul Gorj, salută inițiativa Ministerului Educației și spun că în acest fel nu vor mai exista obiecții asupra punctajului primit la lucrările de control din sălile de clasă.
Alți directori consideră că termenul prevăzut pentru rezolvarea contestațiilor este prea scurt, mai ales dacă mai mulți elevi vor avea nemulțumiri la aceeași testare. Dascălii spun că, de obicei, se gândesc de două ori înainte să acorde note.
Șefii Inspectoratului Școlar Gorj speră că prin acest regulament activitatea din învățământ se va îmbunătăți. În maximum 30 de zile, noile norme vor fi aplicate și în școlie din județ.
Conform noului regulament, părinții vor putea fi consultați și în legătură cu disciplinele cuprinse în programa școlară.


