Liberalii sunt nemulțumiți de modul de lucru de la Consiliul Local Târgu-Jiu și îl acuză pe Florin Cârciumaru că nu acceptă pe ordinea de zi decât proiectele de hotărâre pe care le inițiază singur. Potrivit co-președintelui PNL Târgu-Jiu, Eduard Berca, situația îi afectează chiar și pe consilierii municipali ai PSD, pentru că proiectele lor zac în sertarele funcționarilor primăriei.
Co-președintele PNL Târgu-Jiu, Eduard Berca, este furios că proiectele sale nu trec de Consiliul Local. Liberalul spune că, indiferent de cât de necesară ar fi vreo inițiativă, nici măcar nu ajunge pe ordinea de zi. Berca a dat un exemplu, chiar de la ultima ședință, care a avut loc vineri.
Eduard Berca susține că edilul Florin Cârciumaru nu acceptă nici măcar proiectele de hotărâre inițiate de consilierii social democrați.
Potrivit Primăriei Târgu-Jiu, propunerile de proiecte intră în analiza comisiilor de specialitate și, abia apoi, pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Târgu-Jiu.


