Accident soldat cu victime, din cauza unui căruţaş, care a plecat la drum fără să-şi echipeze atelajul corespunzător. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, pe raza comunei Leleşti, iar şoferul care s-a oprit cu autoturismul în căruţă a ajuns la spital cu mai multe leziuni. Atât el, cât şi căruţasul au suflat în etilotest, însă niciunul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Calul a murit pe loc.
Un alt şofer, sub ochii căruia s-a produs accidentul, a sunat la 112. La faţa locului au ajuns poliţiştii, care au încercat să afle circumstanţele în care a avut loc nefericitul eveniment rutier.
Şi tatăl căruţaşului a venit la locul accidentului.
Şoferul în vârstă de 40 de ani a ajuns la spital cu mai multe leziuni, pentru a primi îngrijiri medicale.
Atât el, cât şi căruţaşul au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


