La ora 12.00 va începe ceremonia de înmormântare a victimelor lăsate în urmă de teribilul accident de la Rovinari, survenit acum două zile. Cosmin Bumbu, un bărbat de 29 de ani, și șase dintre copiii săi, cu vârste cuprinse între șase luni și șapte ani au murit în urma inhalării de monoxid de carbon. primele cercetări la fața locului au arătat că de vină ar fi fost o improvizație la instalația de gaze, din garsoniera în care locuiau. Din întreaga familie au mai rămas doar mama, care era plecată la muncă în străinătate și o fetița, care se afla la bunica ei. Astăzi, rudele sfâșiate de durere, apropiații, dar și câteva sute de rovinăreni îi vor conduce pe ultimul drum. Toți vor fi înmormântați la cimitirul orașului Rovinari.


Micuții de la Rovinari și tatăl lor, conduși pe ultimul drum [FOTO]
- Advertisement -


