Primăria comunei Căpreni va intra într-un amplu proces de modernizare. Lucrările vor fi demarate imediat ce vremea va permite și se vor finaliza în câteva luni. Pentru realizarea reabilitării, administrația publică locală are nevoie de cinci miliarde de lei vechi, bani care vor fi suportați atât din bugetul local cât și din sponsorizări.
Anul acesta aduce și câteva îmbunătățiri în ceea ce privește condițiile în care funcționarii Primăriei Căpreni își vor desfășura activitatea. Imobilul nu a mai fost renovat de câțiva ani, însă acum va intra în proces de reabilitare și modernizare. Hotărârea a fost luată în consiliul local care, a aprobat și fondurile care vor fi consumate pentru realizarea investiției.
Dacă vremea va permite, investiția în valoare de cinci miliarde de lei vechi va fi gata cel mai târziu în luna august.


