UN FOST POLIȚIST A CERUT ELIBERAREA DUPĂ ACCIDENT TERIBIL

- Advertisement -

Fostul poliţist Sabin Vieru, care a ajuns după gratii în luna octombrie a anului 2013, a formulat astăzi o contestație la executarea pedepsei. Magistrații de la Tribunalul Gorj au respins contestaţia ca neîntemeiată și îl obligă la 140 lei cheltuieli judiciare statului. Hotărârea poate fi atacată în trei zile de la comunicare.

Acesta a fost condamnat, definitiv, pentru ucidere din culpă, la trei ani de închisoare, după ce în 2008 l-a accidentat mortal pe directorul Colegiului Naţional Gheorghe Magheru, din Târgu-Jiu, Dumitru Bunoiu. Decizia a fost luată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au analizat recursul formulat împotriva sentinţei de la Curtea de Apel Craiova.

Tragicul accidentul a avut loc în luna martie a anului 2008, când Sabin Vieru venea de la un chef organizat de un coleg de ziua sa de naştere, iar în rechizitoriul procurorilor a fost precizată o alcoolemie de 1,4%, fostul om al legii solicitând ulterior o recalculare. Acesta a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit Dacia 1300 care circula regulamentar, fiind condusă de Dumitru Bunoiu.

pol

Articole recente