Anul 2015 a venit cu noi metode de sancționare pentru târgujieni. Reprezentanții primăriei din oraș au hotărât ca cei care nu își plătesc parcările să fie executați silit. În fiecare an, câteva sute de persoane nu și-au mai achitat dările deși solicitaseră un astfel de serviciu. Acum, rău-platnicii se vor afla în evidența Direcției de Taxe și Impozite, ca cei care au datorii la bugetul local.
În noua clauză nu se mai specifică faptul că celor care nu își plătesc locul de parcare li se va rezilia contractul. Modificarea adusă de autorități prevede că persoanele care nu își îndeplinesc obligațiile financiare vor fi executați silit. Târgujienii care nu mai doresc loc de parcare va trebui să demonstreze că nu mai au nevoie de el, pentru a fi scutiți de la plată.
Actele adiționale ale contractelor vor ajunge la proprietari, începând cu această săptămână.
Pentru un loc de parcare fiecare proprietar plătește anual 120 de lei.


