ALERTĂ METEO ÎN GORJ

- Advertisement -

În mai puțin de o oră, Gorjul va intra sub Cod Galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte și polei. Stratul de zăpadă ar putea depăși 20 de centimetri. Avertizarea este valabilă până mâine, la ora 20.00. În total, 31 de judeţe din sudul, centrul, estul şi nordul ţării ar putea fi afectate.
temp_judete_i37fhm01sq6q7jkuhp2hdefi57gdchbm_38

Veștile nu sunt bune nici pentru începutul săptămânii viitoare. Începând de duminică seara, la ora 20.00, până luni, la ora 23.00, se anunță din nou fenomene meteo periculoase. ”Începând de duminică seara, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada”, au anunțat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

2

Articole recente