Ședința de învestire a lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României le-a provocat emoții parlamentarilor gorjeni. Deputatul Partidului Social Democrat, Vasile Popeangă, a fost mișcat de momentul festiv, chiar dacă a mai fost prezent la un astfel de eveniment, cu ocazia numirii lui Traian Băsescu. Și parlamentarii liberali au fost cuprinși de sentimente puternice și îi urează lui Iohannis să mai trăiască și peste 5 ani un eveniment asemănător.
Învestirea lui Klaus Iohannis, la șefia statului le-a dat emoții parlamentarilor de Gorj. Este a doua oară când Vasile Popeangă participă la un astfel de eveniment, însă a spus că a avut emoții.
Senatorul PNL Gorj, Dian Popescu, îi dorește lui Iohannis să mai aibă parte de învestiri.
Klaus Iohannis a fost învestit oficial în funcția de președinte al României, ieri, în cadrul ședinței solemne a parlamentului, care a început la ora 12.00. El a preluat funcția de la Traian Băsescu, care a condus România în ultimii 10 ani.


