Sărbătoare mare la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj. Instituția s-a mutat, astăzi, în casă nouă. Reprezentanții autorităților județene au mers să taie tăia panglica clădirii în care funcționarii își vor desfășura activitatea.
Angajații din cadrul AJOFM Gorj vor lucra de astăzi în birouri moderne, dotate cu mobilier și aparatură nouă. Construcția a fost realizată pe structura vechiului imobil, în care a funcționat agenția. La inaugurare au fost prezenți și mai marii județului.
Șeful instituției, Romeo Chiriac, spune că proiectul nu a fost deloc ușor de realizat, dar a meritat.
Autoritățile județului au spus că noua clădire se adresează, în primul rând cetășenilor, care au nevoie de acte de la AJOFM.
Investiția se ridică la peste un milion și jumătate de lei.


