Polițiști condamnați la închisoare

- Advertisement -

Sentință pentru cei doi polițiști acuzați de purtare abuzivă. Judecătoria Târgu-Jiu i-a condamnat la închisoare cu suspendare după ce un taximetrist a declarat că a fost agresat de oamenii legii în plină stradă. Totul ar fi pornit de la o dispută creată în jurul unui loc de parcare. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă au determinat instanța să-i trimită și la grădiniță, la muncă în folosul comunității.

Taximetristrul declara în luna iunie că a fost lovit de polițiști pentru că ar fi staționat neregulamentar.
Incidentul a avut loc într-o duminică, în staţia de taxi din faţa Parcului Central.

Marius Calotă a mai spus e că a văzut negru în fața ochilor după ce a ajuns pe mâinile celor doi poliţişti locali.

Oamenii legii au fost trimiși în judecată pentru purtare abuzivă. Prima instanță a anunțat deja verdictul.

Instanța a mai dispus ca oamenii legii să muncească în folosul comunității, pe durata termenului de supraveghere. Dumitru Joița a fost pus să presteze o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul DGASPC Gorj sau la Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. În timp ce colegul său de dosar, Cristinel Statie va munci, tot două luni, fie în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, fie la Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil”, din municipiu. Mai au însă o șansă să scape de aceste măsuri, întrucât hotărârea nu este definitivă. Victima ar urma să primească o mie de lei daune morale, după ce a obținut certificat medico-legal în care se menţionează că a avut nevoie de şase zile de îngrijiri medicale.

Articole recente