Co-președintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a confirmat aseară că Dian Popescu face acțiuni în favoarea social democraților. Mai mulți consilieri ai partidului i-ar fi spus lui Vâlceanu că au fost sunați de senator, cu scopul de a favoriza menținerea viceprimarului PSD la Turceni. Nu este prima dată când Popescu este acuzat de blat cu social democrații.
Liberalii au pierdut ieri ocazia de a schimba viceprimarul PSD din Turceni, deși teoretic ar avea majoritate în consiliul local.
Vâlceanu a declarat că mai mulți consilieri de la Turceni au fost sunați de senatorul Dian Popescu pentru a lua decizii în favoarea Cristinei Cilibiu.
Vâlceanu spune că nu a renunțat la proiectul schimbării viceprimarilor în localitățile în care au majoritate și că, inclusiv la Turceni, procedura va fi reluată în prima ședință de Consiliu Local.


