Sărbătorile de iarnă nu vor fi prea bogate pentru mulți dintre gorjeni. Ei nu și-au propus să cheltuie sume fabuloase pentru Crăciun și Revelion. Din acest motiv, listele de cumpărături vor fi aceleași ca și iarna trecută, astfel că pentru sărbători, cei mai mulți vor cheltui puțin peste 1 200 de lei.
Gorjenii vor aloca pentru Crăciun, în medie, între 500 și 600 de lei. În această sumă sunt incluse alimentele necesare pentru prepararea bucatelor tradiționale, fructe, cozonaci, băutură, ornamente pentru brad și cadouri pentru cei dragi. Unii dintre ei spun că din acești bani nu își vor putea cumpăra tot ceea ce își doresc pentru că prețurile au crescut anul acesta.
Chiar dacă nu dispun de un buget bogat, cei mai mulți spun că de pe lista de cumpărături nu vor lipsi cadourile pentru cei dragi.
Pentru masa de Revelion, gorjenii vor ieși din nou la shopping.
Oamenii spun că vor cheltui cel mai mult pentru carne și alte alimente de bază, ornamente de Crăciun și haine de sezon.


