Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, dă asigurări că nu vor exista disponibilizări la Complexul Energetic Oltenia. Șeful județului afirmă că nu există un program de restructurare care să vizeze compania energetică. Cât despre faptul că în presa centrală au apărut informații potrivit cărora CEO ar avea pierderi de 290 de milioane de lei după primele 9 luni ale anului, Călinoiu spune că nu sunt adevărate, iar gigantul energetic va încheia 2014 pe profit.
Ion Călinoiu infirmă zvonurile referitoare la eventualele disponibilizări de la Complexul Energetic Oltenia. Președintele Consiliului Județean Gorj spune că nu există un program de restructurare.
Nici informațiile apărute presa centrală, conform cărora CEO ar avea o gaură de 290 de milioane de lei nu îl îngrijorează pe șeful județului. Călinoiu este sigur că entitatea energetică va închide anul cu un bilanț financiar pozitiv.
În cadrul Complexului Energetic Oltenia își desfășoară activitatea aproximativ 19 mii de angajați.


