Șeful de la ”Investiții”, reținut

- Advertisement -

Directorul Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a fost reținut, în această seară, sub acuzația de abuz în serviciu. Suspiciunea polițiștilor este că, împreună cu șefa de la Urbanism și alți funcționari, Raul Chiriac ar fi început renovarea primăriei fără autorizație. Sediul administrație publice locale este o clădire de patrimoniu și ar fi avut nevoie de avize speciale.

Raul Chiriac este acuzat că ar fi pornit lucrările fără să aibă autorizaţia emisă de şefa de la Urbanism. Femeia a fost chemată astăzi la audieri, dar brusc s-a internat pentru o colică biliară. Poliţiştii spun însă că va răspunde şi ea în faţa anchetatorilor imediat după ce se va externa, în timp ce directorul Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu va sta 24 de ore după gratii, sub acuzația de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar au mai fost reţinute, în urmă cu câteva luni, trei persoane, fiind vorba despre Mihaela Orzan, arhitectul Iulian Cămui şi Monica Vlădoianu, directorul adjunct de la Direcţia de Cultură Gorj. Surse susțin că funcționarii primăriei ar fi umflat devizele de lucrări cu aproape 200.000 de lei.

Articole recente