Mulţi profesori, puţine meditaţii! Evidențele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj arată că doar 22 de profesori au recunoscut în faţa Fiscului că obţin venituri suplimentare din activităţi didactice după terminarea orelor de curs. Numărul dascăşilor corecţi s-a dublat faţă de anul trecut, însă rămâne în continuare surprinzător de mic, ţinând cont că în Gorj sunt la catedră peste cinci mii de cadre didactice.
Meditațiile sunt o afacere bună pentru profesori, dar nu și pentru stat. Cu toate că numărul a crescut față de anul trecut, în continuare o bună parte dintre cadrele didactice nu își declară veniturile suplimentare. Directorul Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, DorinTaşcău, face meditaţii la matematică. Şi-a declarat veniturile înca de acum cinci ani.
Alţi colegi de-ai săi nu sunt la fel de deschişi la acest subiect.
Elevii recunosc faptul că se pregătesc suplimentar şi nu pe bani putini.
Nedeclararea veniturilor este considerată evaziune fiscală și se sancționează cu amendă administrativă, dar se poate ajunge și la dosar penal. Teama de sancţiuni ar putea explica dublarea numărului de profesori care au declarat că fac meditaţii.
În judetul Gorj sunt peste 5.200 de cadre didactice.


